Cristina Neagu, cea mai buna handbalistă din România, s-a operat, miercuri, în Belgia, la clinica reputatului medic Marc Martens. Ajuns la 78 de ani, renumitul profesor nu mai efectuează personal intervenții chirurgicale, dar coordonează o echipă de specialiști.
Imediat după operație, Cristina Neagu s-a fotografiat pe patul clinicii, iar imaginea a urcat-o pe contul personal de socializare. Lângă poză, a scris și un mesaj emoționant pentru fani.
„M-am trezit cu zâmbetul pe buze! Totul a decurs bine și de acum înainte cu toată forța spre revenire! Vă mulțumesc pentru mesaje și sprijin!”, a scris Cristina Neagu în dreptul fotografiei.
Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, 2015 şi 2016, a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior şi a ratat ultimele două meciuri ale României la Campionatul European de handbal feminin din Franţa – EHF EURO 2018.
Cristina Neagu s-a accidentat la genunchiul drept în min. 51 al partidei dintre România şi Ungaria (29-31) când a aterizat greşit la un duel cu Szimonetta Planeta. Interul stânga ar urma să fie indisponibil circa şase luni.